Evenimente
Adunarea festivă a comunității academice
3 aprilie 2013 Aula Magna
Adunarea festivă dedicată Centenarului Academiei de Studii Economice din Bucureşti a reunit personalităţi marcante ale vieţii universitare, de afaceri şi mediului politic românesc.
În cadrul acţiunii, universitatea a fost decorată cu Ordinul “Meritul pentru Învăţământ în grad de Comandor” de către preşedintele României, domnul Traian Băsescu. Momentul a continuat cu discursuri impunătoare ale unor personalităţi marcante, precum:
- Preşedintele Senatului României, domnul Crin Antonescu;
- Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea;
- Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Remus Pricopie;
- Ministrul Finanţelor Publice, domnul Daniel Chiţoiu;
- Președintele Academiei Române, domnul acad. Ionel Haiduc;
- Preşedintele Curţii de Conturi a României, domnul Nicolae Văcăroiu.
Invitaţilor și altor membri ai comunității universitare le-au fost înmânate mici cadouri constând în obiecte personalizate ASE 100.